
🌟 ,,El Moldovei îi e fiul / Și Munteniei nepot, / L-a-nfiat întreg Ardealul,/Eminescu-i peste tot!”
✨Mihai Eminescu este în sufletul fiecărui român. Despre inepuizabila valoare a operei eminesciene se vorbește, se cântă, se recită în fiecare localitate din spațiul românesc, astăzi, mâine și atât cât va exista poporul din ale cărui seve și-a tras talentul ,,Luceafărul poeziei” noastre.
☀️ Astăzi, 15.01.2025, de ziua Poetului Național, de la a cărui naștere se împlinesc 175 de ani, au fost ținute discursuri, elevii Liceului Teoretic ,,Mihail Sadoveanu” au recitat poezii, reprezentanții Clubului oamenilor în etate ,,Vârsta de aur” au interpretat cântece pe versurile ,,Geniului Carpaților”, dovezi ale îndrăgirii creației de la mic la mare. Versurile puse în valoare, vocea caldă a prezentatoarei Elena Dodon, care a moderat cu pricepere evenimentul de omagiere, depunerea de flori la bustul Poetului nepereche au fost doar câteva aspecte de responsabilitate civică în raport cu izvorul nesecat al sufletului românesc, care a fost, este și va fi Mihai Eminescu.
❗️ Evenimentele culturale, în Anul Eminescu, vor continua. De exemplu, mâine, 16.01.2025, în sala mică a Centrului Cultural ,,Ion Ungureanu”, la ora 16.00, toți împătimiții creației eminesciene sunt bineveniți la serata literar-muzicală ,,Eminescu- ultimul romantic european”.
🌲,,Într-o lume relativă, / Mai avem un nume sfânt, / Eminescu-i România / Tăinuită în cuvânt.”
