Ședința Comisiei de recrutare și încorporare în serviciul militar

Ședința Comisiei de recrutare și încorporare în serviciul militar

📌 Serviciul militar reprezintă o școală a onoarei și a devotamentului, constituind cadrul în care tinerii își asumă datoria de a contribui activ la stabilitatea și suveranitatea statului.
✅ În acest spirit, astăzi, 28.01.2026, s-a desfășurat ședința Comisiei de recrutare și încorporare. Pe ordinea de zi s-a aflat și cazul unui tânăr de 24 de ani care s-a eschivat de la îndeplinirea obligațiunilor militare, Comisia dispunând încorporarea acestuia în rândurile Armatei Naționale.
✅ Totodată, Marcel Sîrbu, șeful Secției administrativ-militare, a anunțat lansarea campaniei de luare în evidență militară a tinerilor născuți în anul 2010. Pe parcursul lunii februarie, cei 270 de tineri din raion vor fi examinați de comisia medico-militară.
✅ Reamintim că, în conformitate cu Legea nr. 1245 din 18.07.2002 cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei, toți bărbații sunt luați în evidența militară la atingerea vârstei de 16 ani.
❗️Mizăm pe tinerii noștri care, prin demnitate și responsabilitate, aleg să devină piloni de bază ai siguranței naționale!
Ar putea fi o imagine cu studiu, Biroul Oval şi text
Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text
Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni
Precedentul Soluție eficientă pentru confortul termic în Gimnaziul „Constantin Ețco” din Horodiște

Aboonare la noutăți

Cele mai recente știri, articole și resurse, trimise direct pe adresa ta electronică, în fiecare zi.

Consiliul raional Călărași © 2025. Toate drepturile rezervate. | site dezvoltat de ProLexIT