
Stadionul Central din orașul Călărași a găzduit astăzi activitatea regională Școala securității pentru copii, desfășurată cu genericul „Împreună reducem riscurile”.

Evenimentul a adunat echipe de elevi, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul al II-lea și ai structurilor de intervenție și sprijin din raioanele: Călărași, Ungheni și Nisporeni.

Echipele de elevi din cele trei raioane participante s-au întrecut la mai multe probe practice: de la concursul de echipare până la ștafeta combinată, demonstrând agilitate, cunoștințe solide, viteză de reacție și spirit colegial în timpul simulării unor situații de risc. De asemenea, copiii au participat la ateliere interactive dedicate mânuirii stingătorului de incendiu, acordării primului ajutor medical și tehnicilor de prevenire a situațiilor de criză.

Reușita acestei acțiuni ample a fost datorată bunei colaborări dintre autorități, servicii de urgență, instituții de învățământ, de sănătate, de ordine publică și societatea civilă.

La activitate au fost reprezentate următoarele instituții și structuri partenere: Consiliul Raional Călărași, Consiliul Raional Ungheni, Secția Cultură și Turism, Primăria orașului Călărași, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU); Direcția Situații Excepționale din municipiul Ungheni; Secția Situații Excepționale Călărași (inclusiv Unitatea de Salvatori și Pompieri Călărași și Serviciul Prevenție), Secția Situații Excepționale Nisporeni (Serviciul Prevenție), Inspectoratul de Poliție Călărași, Regimentul 1 de Carabineri „Mihai Viteazu” al Direcției Regionale „Centru” a IGSU (Compania Mobilă de Intervenție Ungheni), Direcția Învățământ, Tineret și Sport Călărași, instituții de învățământ din raioanele menționate, IMSP Centrul de Sănătate Călărași, Asociația Obștească de Cruce Roșie din Republica Moldova (Filiala Călărași).

La finele zilei, juriul a stabilit clasamentul pentru fiecare probă de concurs, echipa cu cele mai multe locuri 1 fiind de la Ungheni și, respectiv, s-a clasat pe locul 1, pe locul 2 – cea din Călărași, pe locul 3 – elevii din raionul Nisporeni. În fond, toți au ajuns învingători, rămânând cu experiența acumulată, cu impresii memorabile și cu abilități de gestionare a situațiilor de criză.

Educația pentru securitate reprezintă o investiție directă în siguranța copiilor noștri.

Adresăm alese mulțumiri organizatorilor, instituțiilor partenere, cadrelor didactice și, mai ales, elevilor pentru energia, entuziasmul și implicarea exemplară!