Festivalul „Colindatul cetelor de bărbați” la a II-a ediție

Festivalul „Colindatul cetelor de bărbați” la a II-a ediție

🌲 La Muzeul „Casa Părintească” din Palanca, tradiția colindului cetelor de bărbați prinde viață în fiecare an, transformând evenimentul într-un festival de toată frumusețea.
🔔 Colindători din raioanele: Călărași, Ungheni, Ialoveni, Rezina s-au întrecut la cântat, la înscenat: Capra, Ursul, Căluțul, la urat, făcând din curtea ,,Casei părintești” un adevărat spațiu spiritual, al punerii în valoare a ritualurilor străvechi, incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
✨ Crenguțele de brad cu care a fost primenită casa primitoare, expoziția mărfurilor meșterilor populari, bucatele tradiționale, colacii, căluții, diplomele cu care au fost răsplătiți colindătorii, urătorii au creat veritabile senzații de călătorie în timpul prielnic al legăturii strânse a omului cu natura, cu speranța în bine și frumos.
🎄Vocile inconfundabile ale bărbaților au răsunat în curtea muzeului, vestind Nașterea Domnului; textele vechi au răscolit lada de zestre spirituală a identității noastre. Vizitatorii s-au convins de farmecul autentic al sărbătorilor de iarnă, de frumusețea sufletului românesc.
👏 Prin acest eveniment, muzeul condus de Tatiana Popa și Secția Cultură și Turism reușesc să sensibilizeze publicul, să păstreze nestins focul identității neamului, reprezentând o mărturie vie de cultură și demnitate națională.
Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Ar putea fi o imagine cu copac
Precedentul Sărbătoare și tradiție la Centrul Cultural „Ion Ungureanu”

Aboonare la noutăți

Cele mai recente știri, articole și resurse, trimise direct pe adresa ta electronică, în fiecare zi.

Consiliul raional Călărași © 2025. Toate drepturile rezervate. | site dezvoltat de ProLexIT