Concursul raional ,,Dragobetele sărută fetele”

Concursul raional ,,Dragobetele sărută fetele”

💓 Sărbătoarea dragostei la români, Dragobetele, a fost prilejul organizării concursului raional ,,Dragobetele sărută fetele”.
💗 Concursul raional lansat de Secția cultură și de Centrul Cultural ,,Ion Ungureanu” și-a făcut efectul: au luat parte 7 perechi de elevi, din șase instituții preuniversitare, sala a fost plină de spectatori curioși, dar și dornici de activități extrașcolare, care au admirat o punere în scenă impresionantă a legendei lui Dragobete, de către: Vanessa Berladean, Cleopatra Lupu, Gabriela Norocos, Vlada Guzic, Daria Smecal, Mihai Lupu, Regina Leahu Liviu Stegaru au interpretat două piese muzicale, Ansamblul model de dansuri populare ,,Codrenii” au încântat privirile prin ținuta scenică, au fost oferite participanților cadouri: invitații la teatru, la un salon de frumusețe, coșuri cu fructe, vouchere a câte 300 de lei… grație sponsorilor și agenților economici generoși: ,,Dulce grâu”, Valeria Rotari, ,,LIMON fructmart”, Teatrul National „Mihai Eminescu”, ,,Ghiocel”, Călăraşi.
💝 Cu siguranță că activitatea din 24 februarie 2025 va rămâne în memoria participanților și a spectatorilor ca o filă valoroasă din ,,Hronicul și cântecul vârstelor” admirabile, mai ales pentru instituțiile cu participanții ingenioși, creativi, grațioși, senzuali, promițători, care au trecut onorabil prin focul emoțiilor a trei probe: prezentarea perechii, un mesaj original de dragoste și cea creativă, de continuare a textelor, cu începutul dat.
❤️‍🔥Elevii creativi, ajutați, probabil, și de pedagogi, au făcut dovada competențelor actoricești, muzicale, de mișcare plastică, copleșind de emoții publicul:
👏 Valeria Iosip și Cezar Cimbir-Clima; Mihaela Șpac și Gabriel Moroz din IP Liceul Teoretic ,,Mihail Sadoveanu”;
👏 Marina Borș și Vasile Curmei din IP Liceul Teoretic ,,Vasile Alecsandri”;
👏 Dumitru Mogîldea și Sabrina Aga din IP Gimnaziul Săseni;
👏 Tatiana Istrati și Cristian Adam din IP Liceul Teoretic „M. Eminescu”, Sipoteni;
👏 Mihaela Gotcă și Ion Sorici din IP Gimnaziul ,,Constantin Ețco”, Horodiște;
👏 Maria Morari și Ion Țerna din IP Gimnaziul „Ștefan cel Mare”, Bravicea.
📌 Juriul: Margareta Florea, vicepreședinta raionului, Ana Caraman, profesoară de arte frumoase la Școala de Arte ”George Enescu”,
Nicolae Mînăscurtă, directorul Centrului Cultural Pitușca, conducătorul Ansamblului ,,Frunză de dor”, a înmânat cu plăcere diplomele cu diverse nominalizări pentru toate tandemurile scenice, astfel dând de înțeles că au învins: Frumusețea, Tinerețea, Îndrăzneala, Ingeniozitatea, Creativitatea, Prietenia, Colegialitatea.
Precedentul Sesiuni de formare pentru agricultori

Aboonare la noutăți

Cele mai recente știri, articole și resurse, trimise direct pe adresa ta electronică, în fiecare zi.

Consiliul raional Călărași © 2025. Toate drepturile rezervate. | site dezvoltat de ProLexIT