



Talent, culoare, inspirație, bucurie, armonie, emoție … sunt cuvintele-cheie ce caracterizează povestea pusă-n scenă astăzi, la Centrul Cultural ,,Ion Ungureanu” din Călărași, cu genericul ,,Fantezii primăvăratice”.


Elevii împătimiți de frumos, laureați ai diverselor concursuri naționale și internaționale, ale căror competențe artistice au fost șlefuite de bunii și pricepuții pedagogi, au vernisat expoziția impresionantă de picturi, au cântat, au interpretat măiestrit melodii clasice și populare la instrumente muzicale: vioară, chitară, pian, acordeon, saxofon, au dansat, strălucind și bucurând părinții prezenți la activitate.

Bucură nespus rezultatele deosebite ale elevilor, obținute prin muncă asiduă, în tandem cu pedagogii, zăbava întru esențializarea trecerii noastre prin timp.


Le urăm succese: profesorilor, elevilor, părinților și tuturor prețuitorilor de Frumos, de Valori perene, inepuizabile.