Competiția cramelor din raionul Călărași – o premieră de succes

Competiția cramelor din raionul Călărași – o premieră de succes

📌 Consiliul Raional Călărași a organizat, în premieră, o competiție a cramelor din raion. La acest eveniment au fost evaluate vinurile produse. Deoarece acesta a fost un eveniment în premieră, nu au fost definite criterii clare de participare, unul dintre ele fiind diversitatea geografică.
🍾Pentru evaluare, au fost prezentate vinurile albe și roșii, considerate fie produse de referință ale cramelor, fie noi.
❗️Componența juriului a fost similară concursului „Cel mai bun vin de casă”, incluzând specialiști renumiți din domeniul vitivinicol:
Elizaveta Breahnă – ex-director al Oficiului Național al Viei și Vinului, oenolog practician cu aproape patru decenii de experiență în industrie, prelședinta juriului; Nicolae Luca – fondatorul Școlii de Sommelier din Moldova, oenolog, conferențiar universitar la Universitatea Tehnică;
Ion Revenco – vicepreședintele raionului Călărași;
Bodrug Ghenadie – director pe producere la SRL ,,Călărași Divin”;
Budeanu Dorin – director al Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei, filiala Ungheni.
👏 Au fost înregistrate următoarele rezultate:
categoria vinuri albe
locul I: vinul Feteasca Regală (2024) – fabricat de Crama ,,Tudor”;
locul II: vinul Chardonnay (2024) – fabricat de SRL ,,Rosagro Prim” (marca comercială Aproape);
locul III: vinul Feteasca Regală (2024) – fabricat de Crama ,,Tataru”.
categoria vinuri roșii
locul I: cupaj Cabernet Sauvignon + Merlot + Feteasca Neagră + Saperavi (2023) – fabricat de Crama ,,Vulpe”;
locul II: cupaj Cabernet Sauvignon + Merlot (2023) – fabricat de SRL ,,Rosagro Prim” (marca comercială Aproape);
locul III: vinul Merlot (barrique) (2022) – fabricat de ,,Bahu Family Winery”.
👍 Juriul a apreciat și vinul rose Cabernet Sauvignon + Merlot + Rara Neagră (2024), fabricat de Crama ,,Vulpe”, care a fost prezentat în exemplar unic, în categoria respectivă.
❗️👏 Echipa de evaluare a remarcat calitatea produselor, care pot concura pe piața vitivinicolă națională, diferențele de punctaj fiind de doar câteva sutimi.
👉 Consiliul Raional Călărași exprimă gratitudine managerilor cramelor participante în premieră la acest concurs al etalării calității, angajându-se în organizarea anuală a competiției și la elaborarea regulamentului concursului, fixând și criteriile clare de apreciere.

Precedentul Concursul raional „Cel mai bun vin de casă”, ediția a XXI-a

Aboonare la noutăți

Cele mai recente știri, articole și resurse, trimise direct pe adresa ta electronică, în fiecare zi.

Consiliul raional Călărași © 2025. Toate drepturile rezervate. | site dezvoltat de ProLexIT