Sărbătoare, gust și tradiție la Sipoteni: a X-a ediție a Festivalului Zemii a adunat oaspeți de seamă și gospodari din întreaga țară

La umbră de sălcii, într-un peisaj mirific și învăluit în cele mai ademenitoare mirosuri de bucate tradiționale, cântecul, dansul și voia bună au fost astăzi la ele acasă!


Satul Sipoteni s-a transformat astăzi într-un veritabil spațiu al tradiției și al ospitalității, găzduind cu multă căldură cea de-a X-a ediție a Festivalului Zemii. Ediția jubiliară a demonstrat, a câta oară, că Sipoteni este o vatră de oameni gospodari, cu tradiții și obiceiuri bine statornicite, care știu să muncească din greu, dar și să sărbătorească din suflet, alături de oaspeții dragi.

Sărbătoarea s-a bucurat de prezența unor distinși oaspeți din țară și de peste hotare, printre care:

prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan;

conducerea raionului: președintele Nicolae Draganel și vicepreședinta Margareta Florea;

deputata în Parlamentul Republicii Moldova, Tatiana Rotari;

șeful adjunct al Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, Ion Revenco;

reprezentanți ai mass-media;

localnici, oaspeți din raion, din țară și de peste hotarele ei.

Pe lângă scena amenajată cu tradiționalele covoare moldovenești, expoziția de mărfuri ale producătorilor locali, punctul de atracție al festivalului a fost, ca de fiecare dată, zona gastronomică, unde gospodinele locului au întrecut orice așteptări, aducând cele mai gustoase vase cu zeamă aburindă și o varietate impresionantă de bucate tradiționale.

Adevărata energie a evenimentului a fost dată de un spectacol de neuitat, susținut de artiștii Casei de cultură a satului și de cei invitați: Andrei Coțofană, Ansamblul „Codrencele” din Peticeni, Ansamblul „Dacii” din Vălcineț, Ansamblul de Bărbați „Haiducii” și de Femei ,,Cosânzenele” din Meleșeni etc. și de îndrăgiții invitați speciali: Adriana Ochișanu, Fuego.

A fost o zi de neuitat, plină de recunoștință, comuniune și bucurie pură!

Felicitări Primăriei Sipoteni, organizatoarea evenimentului deosebit, în frunte cu edilul Vasile Rață, pentru contribuție deosebită la păstrarea și valorificarea tezaurului nostru cultural!