
Orașul Călărași a fost astăzi gazda unei întâlniri frumoase între comunitățile educaționale din raioanele Ungheni și Călărași.

Sub egida sindicatelor de ramură din ambele regiuni, manageri și specialiști din domeniu s-au reunit în cadrul Proiectului „Parteneriat pentru educația timpurie de calitate”, care împlinește un an de implementare.

Vizita de lucru a început sub auspiciile unui dialog deschis la Primăria orașului Călărași, unde viceprimara Doina Harea a reconfirmat deschiderea autorității publice locale pentru susținerea și dezvoltarea infrastructurii educaționale.

Ulterior, activitățile au continuat la Instituția de Educație Timpurie nr. 3 „Lăstărel” din orașul Călărași, oaspeții fiind delectați cu un program artistic de bun venit susținut de copii, apoi de pedagogi. În cadrul întrunirii, doamna directoare, Spînu Tatiana, a realizat o prezentare succintă a istoricului instituției, a proiectelor implementate și a perspectivelor de dezvoltare a grădiniței. De asemenea, Cristina Catană, educatoare-metodistă, a familiarizat asistența cu bunele practici înregistrate în cadrul unui proiect transfrontalier axat pe educația copiilor în spații formative din natură.
Luările de cuvânt ale participantelor, printre care s-au numărat:

Damir Tamara, președinta CSRT Călărași;

Gonța Elena, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport Călărași;

Popa Olga, șefa adjunctă a Direcției Educație Ungheni;

Harea Doina, viceprimara orașului Călărași;

Florea Margareta, vicepreședinta raionului;

Tihonov Eugenia, specialistă principală în domeniul educației timpurii, DÎTS Călărași;

Savin Liliana, președinta CSRT Ungheni;

Dodon Silvia, șefa Grădiniței-Creșă „Doremicii” din or. Călărași etc. au scos în evidență importanța strategică a acestui parteneriat, punctând idei esențiale pentru viitorul educației timpurii.

Atunci când două raioane vecine își unesc eforturile sub egida structurilor sindicale și a instituțiilor de învățământ, beneficiarii reali sunt copiii – cea mai de preț comoară a societății noastre.

Consiliul Raional Călărași susține ferm domeniul Educației, indiferent de formele și etapele ei, sprijinind inițiativele care modernizează actul pedagogic și aduc valoare adăugată în comunități.

Parteneriatul creează punți, inspirația deschide drumuri și educația timpurie de calitate modelează viitorul.