Consiliul Raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ

AUDITOR INTERN DIN CADRUL APARATULUI PREȘEDINTELUI RAIONULUI

Scopul general al funcţiei:

Acordarea consultanței președintelui raionului în asigurarea obiectivă a eficacității sistemului de management financiar şi control a subdiviziunilor Consiliului raional.

Sarcinile de bază:

1.   Propunerea măsurilor de aliniere la practicile de success în domeniul auditului în scopul atingerii nivelului înalt de performanţă a subdiviziunilor Consiliului raional;

2.   Informarea imediată în scris președintelui raionului în cazul descoperirii unor indicii de potenţiale fraude în cursul misiunii de audit intern;

3.   Propunerea soluțiilor de îmbunătățire a activităţii subdiviziunilor Consiliului raional.

Condiţiile de participare la concurs:

Condiţii de bază:

-         deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova;

-         posedarea limbii române şi limbilor oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; 

            -        cu capacitate deplină de exerciţiu; 

-        nu a împlinit vîrsta de 63 de ani; 

-        este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată,

-        are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; 

            -       în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;    

           -        nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;

           -     nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

           -     nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

-       deținestudii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă,

 

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

-          studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalente, în domeniul auditului intern

-          cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice;

-          cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Navigare Internet;

Experienţă profesională: 1 an de experienţă profesională în domeniu.

 Cunoştinţe:

  • Cunoaşterea legislaţiei în domeniu și cadrului normativ aferent funcţiei;
  • Cunoaşterea modului de funcţionare a sistemului autorităţilor administraţiei publice;
  • Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, Power Point, Internet;
  • Cunoaşterea limbii de stat şi limbilor oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriu,şi  cel puţin a unei limbi de circulaţie internaţională.

 

  Abilităţi:abilităţi de lucru cu documentaţia, managementul planificării, evaluarea  activităţilor, elaborarea documentelor, motivare, soluţionare de probleme organizatorice, comunicarea eficientă, management, capacităţi organizatorice.

Candidaţii susţin proba scrisă şi interviul.

Persoanele interesate pot depune personal / prin poştă / prin e – mail Dosarul de concurs:

a)      formularul de participare solicitat la sediul Consiliului raional;

b)      copia buletinului de identitate;

c)      copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;

d)     copia carnetului de muncă sau ordinelor dispozițiilor de angajare-concediere;

e)      certificatul medical;

f)      cazierul judiciarsau Declarația pe propria răspundere.

  •  curriculum vitae;
  • acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Salariul pe funcție

De la 5420 Lei

Data limită până la care poate fi depus Dosarul de concurs –  29.12.2022

Telefon - /244/ 2-28-84 fax: /244/ 2-20-58

E – mail:  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Persoana de contact – Larisa Croitoru – șef Serviciu resurse umane din cadrul Aparatului preşedintelui raionului Călăraşi

Informaţii pe adresa:or. Călăraşi, str. Biruinţei, nr.1/1;

Bibliografia concursului:

-          Constituţia Republicii Moldova

-           Codul Muncii

-           Codul Administrativ

-          Legea nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;

-          Legea nr. 25 – XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;

-          Legea nr. 436 – XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală;

-          Legea nr. 16 – XVI din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese;

-          Legea nr. 229 din 23.09.2010 privind controlul financiar public intern;

-          Hotărîrea Guvernului nr.1041 din 20.12.2013 cu privire la aprobarea Programului de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2014-2017;

-          Ordinul Ministerului Finanțelor nr.49 din 26.04.2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind evaluarea, raportarea sistemului de management financiar şi control şi emiterea declaraţiei privind buna guvernare

Căutare pe site

Calendar

Decembrie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
25 26 27 28 29 30 1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31 1 2 3 4 5

Vizitatori

Azi 18

Ieri 75

Săptămînă 93

Lună 661

Total 300980

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md