Consiliul Raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ

În cadrul campaniei Vreau să fiu pedagog, planificată de DÎTS Călărași, la propunerea MECC al RM, inițiem promovarea imaginii cadrelor didactice performante ale raionului, acțiune de motivare a elevilor, aflați în prag de absolvire a unităților școlare, să îmbrățișeze profesia nobilă de cadru didactic. 

  Astfel, începem această activitate a etalării valorilor pedagogice, care se înscriu de minune în panteonul național, cu prezentarea, săptămânală, pe site-ul DÎTS  a câte un cadru didactic.

  Galeria performanței o începem cu profesoara de limba și literatura română, deținătoarea gradului didactic superior, Pedagogul anului, 2007, formatorul local, raional, național, Gavriliță Raisa, care-și desfășoară activitatea prodigioasă în LT M. Sadoveanu:

  • Studii: UPS Ion Creangă, or. Chișinău;
  • Experiență didactrică: 31 de ani;
  • Performanțe înregistrate:

˅  Diplomă de gradul I, la festivalul-concurs Pe o ramură de grai,2010;

˅  Diplomă de excelență acordată de revista de cultură și creație a tinerei generații, Clipa, 2010;

˅ Locul 2, în cadrul concursului Cea mai bună familie cititoare, acordat de către MC al RM, 2011;

˅ Diploma MET pentru rezultate excepționale în pregătirea elevilor la Olimpiada Internațională, 2013;

˅ Diploma Guvernului RM, 2014;

˅ Autoarea imnului raional al pedagogilor, 2019.

  • Participantă, cu luări de cuvânt, la conferințele rationale și naționale științifice ale pedagogilor;
  • Membrul comisiilor de concurs la olimpiadele raionale și republicane;
  • Verificatoare în cadrul comisiilor raionale, republican de examene;
  • Rezultate deosebite ale discipolilor:

˅ Peste 20 de locuri premiante la olimpiadele raionale;

˅ Peste 15 locuri premiante la olimpiadele naționale;

˅ 2 locuri premiante la olimpiadele internaționale;

˅ 3 locuri premiante la concursul de creație ARS ADOLESCENTINA;

˅ 10 locuri premiante la concursul de promovare a lecturii, etapele republican și internaționale, La izvoarele înțelepciunii.

  • Publicații:

˅ Cartea de eseuri și poezii Crâmpeie de lumină;

˅Adopția pas cu pas;

˅ Circa 200 de articole, publicate în presa pedagogică: Făclia, Univers Pedagogic Pro, revistele: Pro Didactica, Învățătorul modern, Convorbiri didactice.

  • Activități extracurriculare de rezonanță:

˅ Spectacol literar-muzical Mai aproape de Grigore Vieru, 2015;

˅ Moderarea activității rationale dedicate lui D. Matcovschi, 2014;

˅ Organizarea și moderarea întâlnirilor elevilor cu scriitorii: A. Silvestru, I. Hadârcă, N. Dabija, 2014;

˅ Proiect colectiv: Lirica lui Lucian Blaga și a lui Mihai Eminescu, 2013;

˅ Organizarea sărbătorii Limba noastră cea română, 2012.

Acrostih

Radiază cu lumina înțelepciunii,

Omenește pe cei mai triști;

Dispusă  oricând să dea un sfat, un ajutor.

Imaginația-i bogată,

Creativitatea debordantă, o ajută să urce pe treptele excelenței profesionale.

Ară ogoare înțelenite și seamănă în sufletele copiilor dragostea de carte.

Graiul românesc mustește de înțelesuri în creațiile proprii, sensibilizând cititorii.

Avidă să experimenteze, să citească ultimele apariții editoriale, devine model pentru colegi și discipoli.

Valorifică Frumosul în toate manifestările lui.

Rațională și emotivă,

Impresionează prin felul de a fi.

Lucrul și-l face cu pasiune,

Inima-i vibrează la imaginile încântătoare ale naturii.

Ține foarte mult la familie, la prieteni, la oamenii culți.

Astfel este: Omul, Colega, Mama, Profesoara de limba și literatura română, Rodica Gavriliță.

 
 

Căutare pe site

Calendar

Iulie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

Vizitatori

Azi 299

Ieri 102

Săptămînă 630

Lună 2272

Total 287287

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md