Consiliul Raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ

Stimate domnule /doamnă/ consilier raional

Avem onoarea a Vă invita să participați la lucrările ședinței ordinare a Consiliului raional, care va avea loc în data de 13 decembrie 2018, ora 1000 în Sala de ședințe ”Alexandru Baltaga” a Consiliului raional.

Ziua de  3 decembrie la nivel mondial este marcată Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități. Această zi a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în anul 1992, iar marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea înțelegerii problemelor legate de dizabilitate și mobilizarea susținerii demnității, drepturilor și bunăstării persoanelor cu dizabilități.

În republica cea de-a 30-a aniversare a Zilei Mondiale de combatere SIDA va fi marcata la Unu Decembrie 2018 cu sloganul „Cunoaște-ti statutul HIV!", în cadrul campaniei sociale „Te privește! Privește pe fiecare!",, fiind promovate activități de testare în scopul cunoașterii statutului HIV, acesta fiind esenţial pentru extinderea tratamentului șiatingerea obiectivelor 90-90-90 care presupune identificarea și diagnosticarea a 90% din numărul estimat de persoane infectate cu HIV, înrolarea în tratament antiretroviral (TARV) a 90% din cei diagnosticați și suprimarea încărcăturiivirate la 90% din cei care urmeazătratamentul.

Căutare pe site

Calendar

Iulie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

Vizitatori

Azi 304

Ieri 102

Săptămînă 635

Lună 2277

Total 287292

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md