Consiliul Raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ

Scopul general al funcţiei:

Contribuirea la elaborarea şi implementarea Programului raional „Sprijin familial şi reintegrare” prin promovarea politicii de stat în domeniul protecţiei sociale a familiilor cu copii în situaţi de risc.

 

Sarcinile de baza:

1.     Coordonarea procesului de promovare a politicii de stat şi a legislaţiei în domeniul protecţiei sociale a familiilor cu copii în situaţii de risc.

2.     Coordonarea procesului de creare şi administrare a bazei de date a familiilor cu copii în situaţii de risc.

3.     Aplică strategii, metode şi tehnici de influenţare activă a politicilor sociale de sprijin familiilor cu copii unde părinţii fac abuz de alcool, persoanelor abuzate fizic, traficate, precum şi a familiilor în situaţii de risc.

 

Condiţii de participare la concurs

Condiţii de baza :

  • Deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova;
  • Posedarea limbii de stat şi limbilor oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriu;
  • Neatingerea vîrstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limita de vîrstă;
  • Lipsa andecedentelor penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  • Neprivarea de dreptul de a ocupa funcţii publice

 

Studii: superioare, de licenţă sau echivalente, preferabil în domeniul asistentei sociale, administraţiei publice , psihologiei, dreptului, educaţiei.

Cursuri de perfecţionare profesională în domeniul: pedagogie, administraţie publică, psihologie.

 

Experienţă profesională: minimum 2 ani în domeniul asistenţei sociale, administraţiei publice, educaţiei

 

Cunoştinţe:

-          cunoaşterea legislaţiei în domeniu;

-          cunoaşterea modului de funcţionare a autorităţi publice;

-          cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, Power Point, Internet;

Abilităţi:delucru cu informaţia, actele legislative; analiză şi sinteză, elaborare de documente, consultare, instruire, prezentare, comunicare eficientă, lucru în echipă.  

 

Atitudini/comportamente:respect faţă de oameni, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, punctualitate, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Persoanele interestae pot depune personal/prin poştă Dosarul de concurs:

a)   formularul de participare*;

b)   copia buletinului de identitate

c)   copiile diplomelor de sudii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;

d)   copia carnetului de muncă**;

e)   certificatul medical după caz;

f)    cazierul judiciar***

 

Data limită pînă la care poate fi depus Dosarul de concurs pînă la

14 octombrie 2016

Telefon – 0 244 84 864

Adresa poştală – str. Bojole, 2

Persoana de contact – inspector superior în probleme resurse umane şi secretariat Trohin Aleftina

 

Bibliogarafia

  • Constituţia Republicii Moldova
  • Acte normative în domeniul serviciului public

-          Legea Nr.158 – XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcia publică şi statutul funcţionarului public.

-          Legea nr. 25 – XVI din 22 februarie 2008 privind codul de conduită al funcţionarului public.

-          Legea nr.16- XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese

  • Acte normative în domeniul de specialitate

-          Legea nr.547-XV - Legea asistenţei sociale,

-          Legea nr. 133-XVI cu privire la ajutorul social,

-          Legea nr.933-XIV cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie,

-          Codul Familiei,

-          Legea nr.338-XIII privind drepturile copilului,

-          Legea nr.5-XVI cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi,

-          Legea nr.241-XVI  privind  prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane,

-          Legea nr.45-XVI  cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie,

-          Legea 140 din 13.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc,

-          Hotărîrea Guvernului nr. 270 din 08.04.2014 privind mecanismul de cooperare intersectorială....

_________________

*formularul de participare poate fi solicitat la sediul  autorităţii publice.

**copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreunpă cu documentele originale pentru a verifica veridicitatatea lor. În situaţia în care dosarul se depune prin poştă, această prevedere sa aplică la data desfăşurării probei scrise a concursului, sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.

***Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declaraţia pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calemdaristice de la data la care a fost delcarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ.

Căutare pe site

Calendar

Noiembrie 2024
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
28 29 30 31 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 1

Vizitatori

Azi 295

Ieri 61

Săptămînă 295

Lună 2427

Total 299999

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md