Anunțuri Comunicat de presă
Birourile comune de informaţii şi servicii (BCIS), situate în trei centre raionale, vor fi optimizate şi eficientizate. Aceasta cu sprijinul Centrului de Inovaţii Sociale (Milab) al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Cancelaria de Stat, Centrul de Guvernare Electronică şi Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitare a Femeilor (UN Women).
Astfel, pe 29 martie 2016 a avut un atelier de lucru cu participarea a câte șase prestatori de servicii și reprezentanți ai administrației raioanelor, selectați din trei birouri teritoriale din: Călărași, Dubăsari și Rezina.
Evenimentul face parte dintr-o serie de activități în cadrul procesului de reinginerie instituțională şi procedurală a serviciilor publice în baza abordărilor de inovații sociale, utilizând platforma Birourilor Comune de Informaţii şi Servicii.
Pe parcursul anilor 2011-2014, de serviciile prestate de BCIS au beneficiat circa 27.000 de persoane. “BCIS a demonstrat a fi un model inovator de prestare coordonată și sensibilă la dimensiunea de gen a serviciilor, în special pentru beneficiul femeilor, care reprezintă 60% din numărul utilizatorii serviciilor menționat mai sus, și a grupurilor vulnerabile ale populației, care reprezintă 80% din utilizatorii de servicii din mediul rural,” a menționat Ulziisuren Jamsran, Reprezentanta de țară UN Women.
Pentru a asigura o deservire cât mai amplă și eficientă a cetățenilor, precum și pentru a spori rata de utilizare a serviciilor electronice, a fost inițiat un proiect-pilot de optimizare a modelului de lucru al BCIS.
“PNUD, prin intermediul MiLab, susține Guvernul în implementarea Programului de Reformare a Serviciilor Publice prin reingineria serviciilor la nivel central și își propune să extindă aceeași abordare și la nivel local. Credem că este imperativ să implicăm pe cât prestatorii de servicii atât și oamenii în regândirea modului în care serviciile publice sunt prestate. Astfel, luând în considerare cu atenție nevoile oamenilor, să modernizăm, și să facem serviciile mai accesibile și cost-eficiente, îmbunătățind astfel experiența oamenilor și încrederea în instituțiile publice”, a menţionat Alexandru Oprunenco, specialist politici la PNUD.
Pe parcursul următoarelor luni, MiLab va colabora cu trei BCIS-uri din țară, care vor parcurge tot procesul de reinginerie. Noul model de prestare a serviciilor, pilotat și testat, va fi propus spre implementare celorlalte Birouri, 27 la număr.
Elaborarea şi pilotarea conceptului de Birou Comun de Informații și Servicii a început în anul 2010, în cadrul proiectului ”Abilitarea economică a femeilor prin sporirea oportunităților de angajare în câmpul muncii”, implementat de UN Women, cu suportul financiar al Guvernului Suediei. În prezent, Birourile reunesc într-un singur loc furnizorii-cheie de servicii guvernamentale, cum ar fi Agenția de Ocuparea Forţei de Muncă, Direcția Asistenţă Socială și Protecție a Familiei, Casa Teritorială de Asigurări Sociale, Secţia Economie, şi alți prestatori de servicii publice și din sectorul privat.
Informaţie de contact
Pentru informații suplimentare vă rugăm să o contactați pe Anastasia Taburceanu, consultantă în comunicare la MiLab, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., M. 079-658-841.