Evenimente
Pe data de 29 iulie 2017, Casa de cultură Călăraşi a găzduit un concert de muzică academică organizat de Moldo Crescendo.
Pe scena Casei de Cultură au răsunat creaţiile compozitorilor Bach, Şostakovici, Mendelssohn, Enescu şi Bartok.
ORDINEA DE ZI
A ȘEDINȚEI ORDINARE A CONSILIULUI RAIONAL
nr.03 din 27 iulie 2017, ora 10:00
Conform orarului vizitelor în teritoriu a membrilor Guvernului, aprobat de dl Pavel Filip, Prim-ministrul Republicii Moldova, astăzi, 18 iulie 2017, dna Liliana Iaşan, viceministrul sănătăţii s-a aflat în vizită de lucru în raionul Călăraşi, unde s-a întâlnit în ședință cu conducerea raionului, președinte al raionului, reprezentanți ai serviciilor descentralizate și desconcentrate, manageri, reprezentanţi şi lucrători ai instituțiilor medicale, primari şi societatea civilă.
Întâlnirea a debutat cu mesajul dlui Sergiu Artene, preşedintele raionului care a salutat prezența dnei viceministru, îndemnând pe cei prezenți să adreseze întrebări cu privire la problemele cu care se confruntă în activitatea zilnică.
Astfel, în cadrul întrevederii au fost discutate problemele ce ţin de reforme şi dezvoltarea în continuare a ramurii din domeniul sănătăţii.
Duminică, 16 iulie în localitatea Bravicea, r-nul Călăraşi a avut loc prima ediţie al hramului căruţaşilor la care au participat toţi căruţaşii din zonă respectivă. Fiecare dintre ei a avut grija ca căruţa şi caii lor să aibă un aspect cât mai îngrijit pentru a obţine premii la Concursul desfăşurat. Hramul a fost deschis de către primarul s. Bravicea Alexei Zatic. Organizatorii evenimentului şi-au pus următoarele obiective:
1.Reîntoarcerea la izvoarele îndeletnicirilor şi meşteşugurilor strămoşeşti.
2.Promovarea şi dezvoltarea atitudinii de respect şi grijă faţă de cai şi căruţe.
3.Încurajarea creşterii şi îngrijirii cailor în mediul rural pentru munci şi ritual în activităţi culturale.
4.Promovarea îndeletnicirii de căruţaş, ca fiind un mijloc de transport ecologic.
La Hram au participat colectivele model a Raionului Călăraşi, personalităţi notorii născute în localitatea respectivă şi oaspeţi invitaţi la eveniment.