Consiliul raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ

 Director al Centrului de Asistență Socială SpecializatăEpitrop” din or. Călărași

Scopul general al funcţiei:

 Contribuirea la implementarea politicii de protecție socială în domeniul asistenței sociale, protecția familiei aflate în dificultate și drepturilor copilului cât și la optimizarea și eficientizarea activității direcției prin aplicarea principiilor, mecanismelor și procedurilor de lucru privind protecția persoanelor aflate în dificultate.

Condiţii de participare la concurs:

Studii: superioare, de licenţă, master sau echivalente  în domeniul asistenţei sociale, dreptului, pedagogiei și medical prevăzute pentru funcţia respectivă.

Cunoştinţe:

  • cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
  • experienţă profesională: experienţă în domeniu sau în domenii aferente, experiență managerială și de conducere.
  • cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PPT, Navigare Internet.

Candidaţii vor depune dosarul de concurs până la 04februarie2021 inclusiv, ora 17:00, care va conţine:

  • formularul de participare;
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
  • copia carnetului de muncă;
  • certificat medical;
  • cazierul judiciar sau declaraţie pe proprie răspundere privind lipsa antecedentelor penale;
  • CV-ul candidatului.

Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.

Cei interesați vor depune dosarul la adresa: or. Călărași, str. Bojole 2, Direcţia Asistenţă  SocialășiProtecţie a Familiei, persoana responsabilă,  Verega Marcela

 

Telefon de contact: 0-244-84-8-83

Căutare pe site


Vizitatori

Azi 42

Ieri 74

Săptămînă 277

Lună 277

Total 183488

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md