Consiliul raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ

“O istorie fără jumătate din omenire înseamnă mai puţin decât o jumătate de istorie, căci, fără femei, această istorie ar fi inechitabilă şi faţă de bărbaţi şi faţă de femei.” 

( Sigmund Freud). Se spune ca femeia este sexul frumos, iar bărbatul sexul puternic, dar de-a lungul istoriei, foarte multe femei au reușit să arate că nu sunt doar frumoase sau plăcute, ci sunt si femei inteligente si luptătoare.Cum s-a încercat ordonarea, în timp, a acestui univers numit… FEMEIE?  Uneori avem impresia că eliberarea femeilor şi feminismul sunt fenomene ale sfârşitului secolului al XX- lea, dar până şi în lumea antică au existat femei care au reuşit să spargă barierele tradiţiei.  Abia în secolul al XX-lea femeile au fost situate la locul cuvenit.  Mişcările feministe revendică dreptul esenţial al femeilor de abolire a tuturor formelor de discriminare și emanciparea femeilor sub aspect intelectual, moral, economic, social, politic sau instituţional, care să ducă la egalitatea cu bărbatul în şcoală, familie, în viaţa civilă şi socială, ca exemplu:  Maica Tereza, Prinţesa Diana, Margaret Thatcher - "Doamna de Fier“,  Indira Gandhi, treizeci şi patru de femei care au obţinut Premiul Nobel etc.  Deaceea, în conformitate cu PLANUL MANAGERIAL al Direcţiei Învăţământ, Tineret și Sport Călărași pentru anul de studii 2016 – 2017, Domeniul  educaţiei patriotice a tineretului, la 07 martie 2017, în LT ,,Vasile Alecsandri” s-a desfăşurat  conferinţa ştiinţifică  tematică  a elevilor din ciclul liceal, cu genericul: “Femeia în istorie”. La conferință au participat:

 

Nr d/o

Instituția

Numele,prenumele elevului,clasa

Tema comunicării

1.

LT,,M.Sadoveanu”

Florea Mădălina, cl.XII

Femei care și-au pus amprenta pe mersul istoriei

2.

LT,,M.Sadoveanu”

Vîșînschi Nadejda, cl.XII

Femeia care mută munții

3.

LT,,M.Sadoveanu”

Bulgac Marcela, cl.XII

Mișcarea feministă într-o societate contemporană

4.

LT,,M.Sadoveanu”

Negru Marinela, cl.XI

Cele mai defectuoase femei în istorie

5.

LT,,M.Sadoveanu

Sîli Cătălina,cl. X

Jana d^Arc - eroina Franței

6.

LT ,,M.Eminescu”

Plămădeală Daniela, cl. X

Cele mai puternice femei ale Imperiului Otoman

7.

LT ,,M.Eminescu”

Sturza Aurelia, cl.X

Femeia în societatea romană

8.

LT ,,M.Eminescu”

Lipcan Roman, cl.X

Regine ale Angliei

9.

LT Țibirica

Pșenițchi Natalia, cl.X

Femeia în istorie

10.

LT Țibirica

Cazacu Daniela, cl.X

Femeia în epoca modernă

11.

LT,,V. Alecsandri”

Turtă Valeria, cl.XII

Rolul femeii în societate

12.

LT,,V. Alecsandri”

EțcuVictoria, cl.XII

Rolul femeii în societatea României moderne

Pentru participare la conferință elevii au fost ghidați de profesorii de istorie: Lungu Viorica (LT Vasile Alecsandri), Erezanu Mihail, Drăgănel Ana (LT Mihail Sadoveanu), Bob Maria(LT Mihai Eminescu), Javelea Nina(LT Țibirica). În luările de cuvânt liceenii au demonstrat cu argumente rolul și locul femeii în toate societățile, au făcut referire la personalități istorice feminine, care au marcat mersul evenimentelor istorice. În final participanții la conferință au fost menționați cu diplome de mulțumire din partea Direcției Învățământ, Tineret și Sport Călărași, iar comunicările elevilor au fost prezentate în instituțiile de învățământ ale raionului ca material didactic suplimentar la lecțiile de istorie.

          Erezanu Mihail, șef secție, DÎTS Călăra

și

Căutare pe site

DOR
Loading feeds...

Custom Logo Design


Vizitatori

Azi 93

Ieri 123

Săptămînă 720

Lună 2323

Total 75702

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md