Consiliul raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ

Este vorba despre scriitorul Efim Chicu, călărașeanul care ne duce faima prin operele sale pline de esență, care frapează prin originalitatea lor. Titlul i-a fost conferit autorului la data de 17 mai 2019, în cadrul evenimentului de lansare a celei de-a șaptea cărți a lui Efim Chicu, intitulată ”Umbrela singurătății”. Vicepreședinții Zinaida Bădărău și Nicolae Rozembac au rostit cuvinte de apreciere la adresa poetului Efim Chicu, urându-i multă inspirație pentru viitor, astfel încât să sporească nivelul de cultură la Călărași.
Alături de scriitor, pe scena Casei Raionale de Cultură ”Ion Ungureanu” au urcat nume sonore ale culturii naționale. Printre ei, interpreții Viorel Burlacu, Vasile Lupu-Cetireanu, Anatol Mârzenco, actorii Mircea Zgherea, Victor Celan, călărășenii Iulian Palitu, Mihai Doloton, Ansamblul ”Dacii” de la Vălcineț, baștina autorului, precum și mulți alți prieteni și colegi ai lui Efim Chicu. Majoritatea interpreților au cântat pe versurile scriitorului, pentru că textele acestuia au fost puse pe note de mai mulți muzicieni autohtoni.
Atmosfera evenimentului a fost una plină de emoție, presărată cu poezie și muzică de calitate. Efim Chicu, care este și membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, a promis să revină în anul următor cu o carte nouă, astfel încât să păstreze ”tradiția” de a lansa în fiecare an câte o carte de suflet. La editarea Cărții de versuri ”Umbrela Singurătății”, care a văzut lumina tiparului la Editura ”Pontos” din Chișinău, au contribuit financiar Primăria Meleșeni și Consiliul raional Călărași.
 
 
 
 

Căutare pe site

Loading feeds...

Custom Logo Design


Vizitatori

Azi 65

Ieri 46

Săptămînă 460

Lună 712

Total 149485

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md