Consiliul raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ

   

La data de 23 ianuarie 2019, în sala de festivități a Liceului Teoretic,,Vasile Alecsandri” din orașul Călărași, s-a desfășurat proba finală în cadrul concursului ,,Pedagogul Anului”. Cu un cuvânt  de felicitare în fața celor prezenți a venit șeful DÎTS Călărași, dna Gonța Elena, care a mentionat gradul înalt al măiestriei pedagogice, pe care o dobândește cadrul didactic  prin muncă, prin perseverență, prin cunoaștere. Doamna Gavriliță Rodica, profesoară de limba și literatura română în LT,,Mihail Sadoveanu”, 

laureată la Concursul Republican,,Pedagogul Anului”, ediția I, anul 2007, a adresat un mesaj de încurajare participanților la etapa finală, menționând că excelența  în educație presupune valoarea cărții, cultivarea valorilor, ghidare, discipoli merituoși și dascăli competenți. Elevii clasei a IV-a din LT ”V.Alecsandri” au descătușat atmosfera competiției, interpretând cântece dedicate concurenților. După proba de concurs, cu elemente artistice, exprimându-și recunoștința, au venit învățăceii  de la Școala Primară Călărași, Gimnaziul Peticeni, membrii Consiliului Elevilor din LT ”Vasile Alecsandri”, eleva Mihaela Stratan care a interpretat o piesă muzicală deosebită. Pentru a-și susține colegii la etapa finală au fost prezenți managerii școlari, cadre didactice, elevi. Mulțumim tuturor pedagogilor participanți la concurs, membrilor juriului, susținătorilor, care au dat un plus de valoare activității. Laureaților le dorim succese la etapa republicană.

Căutare pe site

Loading feeds...

Custom Logo Design


Vizitatori

Azi 4

Ieri 43

Săptămînă 4

Lună 1070

Total 142670

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md