Consiliul Raional Сălărași

PAGINA OFICIALĂ


La 13 septembrie 2018, grădinița nr.3 “Prichindel”din comuna Sipoteni, a fost reparată și are, începând de astăzi, condiții europene, datorită sprijinului financiar venit din România.
Instituția preșcolară a fost inaugurată de către şeful Cabinetului de miniştri dl Pavel Filip, dl Daniel Ioniță Ambasadorul României în Republica Moldova, directorul executiv al Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), dl Mircea Eșanu, dl Sergiu Artene, preşedintele raionului Călăraşi şi reprezentanți ai autorităților publice locale.

Proiectul “Lucrări civile la Grădiniţa de copii din com. Sipoteni, r-nul Călăraşi”este implementat cu suportul Guvernului României şi are o valoare totală de 12503327,58 mii lei.
Astfel, din grantul oferit de Guvernul României, grădiniţa din com. Sipoteni a beneficiat de lucrări și bunuri în valoare de 12503327,58 mii lei, dintre care Guvernul României a alocat prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM) 8574607,19 mii lei, conrtibuţia Consiliul raional Călăraşi având ca partener Consiliului Judeţean Prahova prin intermediul Acordului de colaborare constituie 867769,08 mii lei, primăria com. Sipoteni 3060951,31 mii lei. 
Totodată, din aceste mijloace au fost efectuate lucrări interioare și exterioare, schimbat acoperișul, montate uși și ferestre noi, a fost reparat sistemul de încălzire, sistemul de ventilare, sistemul electric și rețelele de apă și canalizare. De asemenea, instituția a fost dotată cu mobilier pentru grupe, utilaj pentru blocul alimentar și echipament pentru terenul de joacă.

 

Raionul Călărași în imagini

Consiliul raional Călărași © 2014. Toate drepturile rezervate.
or.Călărași, str. Biruinței 1, e-mail:consiliu@calarasi.md